ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

COMUNICAT

 

În şedinţa din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 8 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către Procurorul Genaral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se următoarele soluţii:

 

- Prin decizia nr. 1, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

În aplicarea dispoziţiilor art.189 alin.1-3 din Codul penal privind lipsirea de libertate în mod ilegal, prin răpire şi ale art.12 alin.1 şi art.13 alin.2 din Legea nr. 687/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane stabileşte:

1. Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării constituie infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr. 687/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art.189 alin.1-3 din Codul penal.

2. Aceeaşi faptă de recrutare, transferare, transportare, găzduire sau primirea unui minor lipsit de libertate, prin răpire, în scopul exploatării acestuia constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art.13 alin.2 din Legea nr. 687/2001, nefiind incidente dispoziţiile de drept comun ale art.189 alin.3 Cod penal.

 

- Prin decizia nr. 2, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită.

 

- Prin decizia nr. 3, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art.108 din Legea nr. 302/2004, stabileşte că sintagma „care se emit ulterior intrării sale în vigoare” din conţinutul acestui text de lege se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile române după data de 1 ianuarie 2007 iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise României spre executare.

În consecinţă, cererile de executare a mandatelor europene de arestare emise de autoriăţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autorităţilor judiciare române sunt admisibile.

 

- Prin decizia nr. 4, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Fapta de omisiune în tot sau în parte, ori evidenţierea, în actele contabile ori înalte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b şi c din Legea nr. 241/2005 (fost art.11 lit.c, fost art.13 din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispoziţiile art.43 (fost at.37, fost art.40) din Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, raportat la art.289 din Codul Penal, aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.

 

- Prin decizia nr. 5, admiţându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:

Dispoziţiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile şi în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.

 

- Prin decizia nr. 6, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

 

Dispoziţiile art.237 alin.5 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, se interpretează în sensul că:

Hotărârea prin care s-a respins cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale poate fi atacată cu recurs în condiţiile prevăzute de acest text de lege.

 

- Prin decizia nr. 7, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

Organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc în mod alternativ, fie condiţiile prevăzute de art.17 alin.1 lit.c din legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de munca, respectiv, să aibă statut legal de organizaţie sindicală şi numărul de membrii ai sindicatului să reprezinte cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii, fie condiţia prevăzută de art.18 alin.3 teza finală, din lege, în sensul de a fi afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă.

 

- Prin decizia nr. 8, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

În cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr. 87/1994 şi a judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art.13 din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni fiscale prevăzută de art.9 din Legea nr. 241/2005.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Cristina Mădălina Buta