Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în cadrul Secţiilor Unite - 2009

Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 14 decembrie 2009

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C  O  M  U  N  I  C  A  T

 

În şedinţa din 14 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, a soluţionat un număr de 5 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii, pronunţându-se următoarele soluţii:

  • Prin decizia nr. 34, s-au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, stabilindu-se următoarele:
  1. Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă exclusiv, teritorial şi material, să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în condiţiile art. 145 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
  2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.

În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnat. 

  • Prin decizia nr. 35 s-a admis sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a stabilit că: Recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului, deşi recursul era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, este admisibil, potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e din Codul de procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală.
  • Prin decizia nr. 36 s-au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, stabilindu-se că: Cererile repetate de revizuire şi respectiv contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
  • Prin decizia nr. 37 s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se următoarele: Dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 139/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.
  • Prin decizia nr. 38 s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, coroborate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. 1 şi 11 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la admisibilitatea majorării cu 75% a indemnizaţiilor lunare pentru auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător

Cristina Mădălina Buta