COLOCVIUL

"CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE DIN ROMÂNIA CA INSTANŢĂ DE CASAŢIE"

12 - 13 DECEMBRIE 2002

 

TEMA - "CASAREA VERSUS APELUL"

COMUNICAREA - "APELUL IN PROCESUL CIVIL ROMÂN"

MARIN VOICU - prof.univ.dr., judecător, Curtea Supremă de Justiţie ^[1]

 

1. Căile de atac în procesul civil

1.1. Principiul constituţional şi cel din CEDO

1.2. Scurt istoric în România

2. Apelul în procesul civil

2.1. Istoric şi reglementare

2.2. Obiectul, subiectele şi procedura apelului

2.3. Judecata apelului

2.4. Soluţiile instanţei de apel

3. Apelul şi recursul "devolutiv" (art.304¹ Cod procedură civilă)

3.1. Sediul materiei

3.2. Ponderile apelului şi recursului în statistica judiciară

3.3. Anexă

  

1. Căile de atac în procesul civil

1.1. Principiu constituţional

Potrivit art.128 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", text în acord cu art.6(1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu art.2 din Protocolul nr.7 adiţional la CEDO (în materie penală).        

1.2. Scurt istoric în România

a) Codul de procedură civilă din 1865 şi legea de organizare a Înaltei Curţi de Casaţie au reglementat: două căi de atac ordinare - opoziţia şi apelul, şi patru căi de atac extraordinare : recursul (în casaţie, în anulare şi în interesul legii), revizuirea, contestaţia (în anulare şi la executare) şi acţiunea recursorie.

b) În perioada 1948 - 1993, recursul a devenit o cale ordinară de atac, iar dispoziţiile privind apelul, recursul în anulare şi recursul în interesul legii au fost abrogate.

c) Prin Legea nr.59/1993 s-a reintrodus apelul, astfel că existau două căi ordinare de atac - apelul şi recursul, precum şi patru căi extraordinare de atac : recursul în anulare, recursul în interesul legii, contestaţia (în anulare şi la executare) şi revizuirea.

d) Potrivit art.I pct.106 din Ordonanţa de Urgenţă nr.138/2000, intrată în vigoare la 02.05.2001, recursul a fost reglementat ca o cale extraordinară de atac, iar apelul a fost suprimat în materie comercială şi într-un număr mare de cauze civile.

e) Aşadar, în prezent, controlul judiciar se realizează de către tribunale, curţi de apel şi de Curtea Supremă de Justiţie pe calea ordinară de atac a apelului şi pe căile extraordinare de atac - recursul şi recursul în anulare, păstrându-se şi celelalte căi extraordinare de atac - revizuirea şi contestaţia (în anulare şi la executare). Un element comun ţărilor din Uniunea Europeană este faptul că apelul se judecă de instanţa superioară, iar recursul (care vizează numai probleme de drept), de regulă, se soluţionează de instanţa de casaţie sau din vârful piramidei judiciare, asigurându-se, astfel, unitatea de practică judiciară.

2. Apelul în procesul civil

2.1. Istoric şi reglementare

a) Este instituit la Roma de împăratul Hadrian, iar în Franţa, mult mai târziu, în secolul XIII. În Ţările Româneşti este introdus în secolul XVIII şi, apoi, în Codul de procedură civilă din 1865 (art.316-338), fiind oarecum modificat prin reforma din 1900 şi, mai substanţial, prin legea de accelerare a judecăţilor din 1943. Este abrogat prin Decretul nr.132 din 19.06.1952 şi reintrodus în Codul de procedură civilă prin Legea nr.59/1993 (art.282-298).

2.2. Obiectul, subiectele şi procedura apelului

a) Doctrina şi jurisprudenţa au caracterizat apelul ca fiind o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare.

b) Obiectul apelului il constituie hotărârile date în primă instanţă de judecătorii şi tribunale (art.282 Cod procedură civilă) în materie civilă, cu unele excepţii strict reglementate în cod. Prin reglementările speciale şi modificările aduse Codului de procedură civilă, sfera apelului a fost redusă substanţial şi în materie civilă. Nu sunt susceptibile de apel, ci numai de recurs, hotărârile judecătoriilor şi tribunalelor date în materia dreptului muncii, a dreptului comercial, a contenciosului administrativ, a dreptului contravenţional, în unele litigii privind familia sau drepturi patrimoniale, statutul civil al persoanei ş.a. Legea a stabilit că împotriva unei hotărâri definitive, date în primă instanţă, nu se poate exercita apelul, ci numai recursul.

c) Subiectele apelului pot fi, în principiu (art.283 Cod procedură civilă), părţile în proces: reclamantul şi pârâtul, terţii introduşi în proces, care au luat parte la judecată în primă instanţă (excepţie în materie necontencioasă - art.336 Cod procedură civilă) şi procurorul (Ministerul Public).

d) Procedura apelului

Termenul de redactare a apelului este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel (art.284-1 Cod procedură civilă), ca şi cel al recursului. Cuprinsul cererii de apel este reglementat prin art.287 Cod procedură civilă sub sancţiunea nulităţii (pctele 2 şi 5) şi a decăderii (pctele 3 şi 4), inclusiv referitor la motivele de fapt şi de drept (pct.3). Totuşi, caracterul devolutiv al apelului a impus norma din art.292/2 Cod procedură civilă potrivit căreia "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

2.3. Judecata apelului

a) Probele de apel  sunt definite expres în art.292/1 : "părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în intâmpinare", cu excepţia celor rezultate din dezbateri.

b) În ce priveşte limitele caracterului devolutiv al apelului, "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu" (art.295/1 Cod procedură civilă). Legea stabileşte că "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi" (art.294/1), dar se va putea cere "dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe ... putându-se solicita şi compensaţia legală" (art.294/2).

c) Totuşi, "instanţa va putea incuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la primă instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse, în condiţiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei" (art.295/2 Cod procedură civilă).

d) "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu" (art.298 Cod procedură civilă).

2.4. Soluţiile instanţei de apel

a) Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată (art.296 Cod procedură civilă). Dacă apelul este respins ca nefondat, hotărârea atacată este confirmată, ca şi atunci când apelul este anulat ori respins ca tardiv declarat. Când apelul este admis, hotărârea atacată este schimbată, în tot sau în parte, astfel că efectele ei sunt anihilate, toate sau numai unele dintre ele.

b) Instanţa de apel poate anula hotărârea atacată, "In cazul în care prima instanţa a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul intemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă" (art.297 alin.1 Cod procedură civilă). Textul corespunde, oarecum, formulei din art.335 Cod procedură civilă din 1948, fiind o soluţie care frânează tendinţa de tărăgănare a procesului, eliminând trimiterea primei instanţe pentru neluarea judecării cauzei. Când, insă, prima instanţă "s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente" ori o va reţine pentru judecare (art.297 alin.2 Cod procedură civilă).

c) Este de reţinut că, prin OUG nr.138/2000, s-a introdus expres în cod principiul non reformatio in pejus în apel, iar prin dispoziţiile art.296, teza a 2-a, s-a prevăzut că "apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată, în afară de cazul când el consimte la aceasta".

3. Apelul şi recursul devolutiv ("micul recurs")

3.1. Potrivit art.3041 Cod procedură civilă "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele". Cu toate acestea şi recursul în care se poate "examina cauza sub toate aspectele", ca şi apelul, este calificat de cod drept o cale extraordinară de atac.

3.2. Ponderile apelului şi recursului în statistica judiciară

Prin modificările succesive, din ultimii ani, ale Codului de procedură civilă, şi ale unor legi speciale, s-a extins, substanţial recursul, şi în mod corespunzător s-a redus sfera apelului, o dată cu pulverizarea sau atomizarea competenţei materiale. Datele statistice judiciare relevă că, în aproximativ 83% din cauzele civile, hotărârea primei instanţe este definitivă, fiind susceptibilă de atac numai cu recurs, astfel că numai în 17% calea de atac este apelul în procesul civil (în timp ce, în materie penală, apelul ocupă 88%). Drept urmare, "recursul mic" (art.304) ocupă o pondere importantă (75%) în raport cu recursul contra hotărârii instanţei de apel, ambele fiind, totuşi, căi extraordinare de atac. Schema prezentată nu permite sublinierea multiplelor disfuncţii de reglementare, unele relevate de doctrină, generând efecte negative în procesul civil, atât în privinţa celerităţii sale, a aplicării concrete şi efective a principiilor şi garanţiilor procesuale, cât şi în calitatea şi previzibilitatea soluţiilor.

3.3. Anexă - Ponderea apelului şi recursului contra hotărârii primei instanţe (art. 304/1 Cod procedură civilă)