Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2013) » Comunicat de presă referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu magistraţi din Europa în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare

Comunicate de presă (2013)

Comunicat de presă referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu magistraţi din Europa în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

COMUNICAT

referitor la întâlnirea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu magistraţi din Europa în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare

 

Vineri, 20 septembrie 2013, a avut loc la sediul instanţei supreme o întâlnire a reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu magistraţi din ţări europene în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare, sub coordonarea European Judicial Traning Network şi I.N.M.

La întâlnire au participat din partea instanţei supreme: doamna jud. dr. Livia Doina STANCIU, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna magistrat asistent dr. Simona CRISTEA, Şef Birou Relaţii Internaţionale, precum şi domnul Fabian VÎLCU, specialist I.T, Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică juridică.

Delegaţia de judecători străini a fost compusă din: domnul Sebastian  ANDRA, domnul Thorsten EHRBECK, domnul Nikolas HECHT, domnul Joachim VOLZ , doamna Dörte WITTIG din Germania precum şi doamna Ewa MALINOWSKA din Polonia.

 Delegaţia a fost primită de către doamna jud. dr. Livia Doina STANCIU, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a făcut o prezentare PowerPoint generală a ICCJ, cu accent pe organizarea, funcţionarea şi competenţele fiecărei secţii, a Completelor de 5 judecători, a Completului competent să judece recursul în interesul legii, a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a Secţiilor Unite, precum şi a celorlalte compartimente ale instanţei. Totodată, au fost evidenţiate rolul instanţei supreme în unificarea jurisprudenţei, prin intermediul recursului în interesul legii şi a noului mecanism vizând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept, precum şi aspecte relevante legate de publicarea jurisprudenţei ICCJ.

În continuare, a fost realizată „Prezentarea portalului de jurisprudenţă al UE şi programul de jurisprudenţă francofonă al AHJUCAF ”, de către doamna Simona CRISTEA, magistrat asistent dr., şef al Biroului de Relaţii Internaţionale. A urmat “Prezentarea I.T. a site-lui ICCJ şi a sistemului ECRIS ” de către domnul Fabian VÎLCU, specialist I.T.

Discuţiile au relevat un interes deosebit cu privire la noul mecanism de sesizare a ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, invitaţilor fiindu-le prezentată întreaga procedură de soluţionare a acestuia. De asemenea, discuţiile au vizat cooperarea judiciară internaţională, durata litigiilor şi procedura recursului în interesul legii, explicându-se atribuţia principală a instanţei supreme de asigurare a aplicării unitare a legii pe întregul teritoriu naţional.

Vizita delegaţiei de magistraţi străini reprezintă un stagiu organizat în cadrul programului de schimb de magistraţi între statele Europei, intitulat Programul de schimb al autorităţilor judiciare, ce se desfăşoară sub coordonarea European Judicial Traning Network şi I.N.M.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE