Comunicat de presa referitor la întâlnirea Vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu delegaţia judecătorilor străini în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITŢIE
COMUNICAT DE PRESĂ
referitor la întâlnirea Vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
cu delegaţia judecătorilor străini în cadrul
Programului de schimb al autorităţilor judiciare
Vineri, 11 octombrie 2013, doamna jud. Cristina Tarcea, Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a primit vizita delegaţiei formată din judecători străini în cadrul Programului de schimb al autorităţilor judiciare (sub coordonarea European Judicial Traning Network şi Institutul Naţional al Magistraturii)
La întâlnire au participat din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Vicepreşedinte, jud. Cristina Tarcea, şi specialist IT, Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică, doamna Florentina Guţu.
Delegaţia de judecători străini a fost compusă din doamna Miriam BENDAOUD şi domnul Benjamin FAURE din Franţa, domnul Angel CASAÑ LLOPIS şi doamna Beatriz GODED HERRERO din Spania, domnul Waldemar NAWROCKI din Polonia şi doamna Anne SCHMIT din Luxembourg.
Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a făcut o prezentare generală a ÎCCJ, cu accent pe organizarea, funcţionarea şi competenţele fiecărei secţii, a Completelor de 5 judecători, a Completului competent să judece recursul în interesul legii, a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a Secţiilor Unite, precum şi a celorlalte compartimente ale instanţei supreme.
Discuţiile au relevat un interes deosebit asupra noii instituţii a hotărârii prealabile, introdusă prin Codul de procedură civilă român care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
De asemenea, cu privire la cooperarea judiciară internaţională, prin informarea reciprocă în dezlegarea unor probleme de drept, s-au evidenţiat situaţiile reale existente în diferitele sisteme judiciare şi, totodată, importanţa formării profesionale continue a magistraţilor în condiţiile dinamicii procesului legislativ.
În continuare, a fost prezentat site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către specialistul IT, doamna Florentina Guţu.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE