Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2012) » C O M U N I C A T de presă referitor la întâlnirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu reprezentanţii East-West Management Institute în cadrul proiectului ”Determinarea şi Implementarea Volumului Optim de Muncă al Judecătorilor şi Grefierilor şi Asigurarea Calitaţii Activitaţii Instanţelor”, finanţat printr-un împrumut acordat de Banca Mondială

Comunicate de presă (2012)

C O M U N I C A T de presă referitor la întâlnirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu reprezentanţii East-West Management Institute în cadrul proiectului ”Determinarea şi Implementarea Volumului Optim de Muncă al Judecătorilor şi Grefierilor şi Asigurarea Calitaţii Activitaţii Instanţelor”, finanţat printr-un împrumut acordat de Banca Mondială

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMUNICAT

referitor la întâlnirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu reprezentanţii East-West Management Institute (EWMI) în cadrul proiectului Determinarea şi Implementarea Volumului Optim de Munca al Judecătorilor şi Grefierilor şi Asigurarea Calităţii Activităţii Instanţelor) finanţat printr-un împrumut acordat de Banca Mondială

Vineri, 22 iunie 2012, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, jud. dr. Livia Doina STANCIU, s-a întâlnit cu reprezentanţii East-West Management Institute (EWMI) în cadrul proiectului „Determinarea şi Implementarea Volumului Optim de Muncă al Judecătorilor şi Grefierilor şi Asigurarea Calităţii Activităţii Instanţelor", proiect care are ca obiectiv sporirea eficienţei sistemului judiciar român prin monitorizarea şi îmbunătăţirea performanţelor instanţelor, respectiv alocarea mai eficientă a resurselor.

La întâlnire au participat din partea instanţei supreme: judecător dr. Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistrat - asistent şef Silvia Iancu - director cabinet, magistrat - asistent Ruxandra Olaru şi Florentina Guţu -specialist IT - Direcţia Legislaţie, Studii. Documentare şi Informatică Juridică.

Din partea East-West Management Institute (EWMI) au fost prezenţi dr. Jesper Wittrup - coordonator de echipă, Kenneth Stuart - consilier rezident, Ana Maria Andronic - avocat şi Alexandru Băiatu - manager de proiect.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost nominalizată ca şi instanţă pilot în cadrul Proiectului de Optimizare a Activităţii Instanţelor, derulat de către EWMI şi finanţat de Banca Mondială, discuţiile, la această primă întâlnire, vizând în principal informarea preşedintelui instanţei despre obiectivele proiectului şi planul general de lucru al celorlalte instanţe pilot, nevoile instanţei supreme, precum şi modalitatea în care proiectul poate oferi asistenţă Înaltei Curţi.

Au fost abordate şi aspecte referitoare la performanţele înregistrate de instanţa supremă, probleme cu care se confruntă aceasta, măsurile manageriale adoptate, indicatorii de calitate folosiţi în prezent, chestiuni legate de instruirea personalului şi de statistică judiciară.

A fost stabilit, de comun acord, calendarul viitoarelor întâlniri, fiind desemnată ca persoana de contact doamna magistrat - asistent Ruxandra Olaru.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice