Doamnă Preşedintă,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi colegi,

„De obicei, în toate activităţile sociale ca aceasta cineva este desemnat să ţină un discurs. Acest cineva caută întotdeauna tema cea mai potrivită şi o expune în faţa celor prezenţi. Eu n-am venit să ţin un discurs…

Analizaţi-vă fiecare propriile sentimente, cercetaţi unul câte unul motivele pentru care simţiţi o preferinţă nedezminţită pentru fiinţa căreia i-aţi mărturisit toate intimităţile voastre şi atunci veţi putea desluşi raţiunea acestei festivităţi…

Dar repet, n-am venit să ţin un discurs, vreau numai să vă numesc judecătorii de conştiinţă…”.

Aceste cuvinte nu-mi aparţin, ele reprezintă un citat din textul „Academia datoriei” al uneia dintre personalităţile marcante ale literaturii universale – Gabriel Garcia Marquez – care, aşa îşi începea ultima sa carte apărută şi intitulată „N-am venit să ţin un discurs”.

Aşa că la rândul meu, dacă „n-am venit să ţin un discurs” atunci, cu siguranţă vă întrebaţi ce urmează să vă adresez.

Am să vă spun simplu doar ceea ce cred că ne uneşte astăzi aici.

În primul rând dorinţa de a comunica între noi, de a ne spune împlinirile, poate şi neîmplinirile, fie ele instituţionale, fie personale.

Fără a avea o ordine prestabilită, aş vrea doar să remarc că anul judecătoresc ce se încheie a fost marcat de câteva repere importante şi anume intrarea în vigoare a unui nou Cod civil, care a avut o dublă semnificaţie, finalizarea unei epoci doctrinare şi jurisprudenţiale seculare şi deschiderea uneia noi, care va marca viitoarele generaţii de magistraţi.

Noul Cod de procedură civilă ce a fost adoptat de Parlamentul României şi care va intra în vigoare constituie o a doua provocare semnificativă ce va reprezenta o nouă viziune asupra actului de justiţie, dar şi a celei manageriale, sistemul judiciar confruntându-se cu dificultăţi logistice şi umane, cărora existenţa studiilor de impact reprezintă doar o modalitate de rezolvare, însă insuficientă, în condiţiile lipsei de finanţare, fiind necesară intervenţia efectivă a Executivului în a da concreteţe acestui aspect.

Legea „micii reforme” ale cărei dispoziţii au fost efectiv evaluate, atât din punct de vedere statistic, cât şi jurisprudenţial.

De semnalat este faptul că şi unele prevederi ale acestei legi care au modificat Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale, în limitele arătate de deciziile instanţei de contencios constituţional, cum a fost cazul prevederilor art. 320 ¹, privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Legea răspunderii magistraţilor a reprezentat o cotitură semnificativă în abordarea conceptului de răspundere materializat prin noi abateri, dar şi viziunea asupra rolului Inspecţiei Judiciare.

Aici aş dori să subliniez calitatea rapoartelor de inspecţie nu pentru că instanţa supremă a beneficiat pentru prima dată de un control de fond asupra activităţii manageriale şi a cauzelor de corupţie finalizat pozitiv, ci pentru că inspectorii, cu adevărat îşi desfăşoară activitatea sub semnul responsabilităţii atribuţiilor ce le incumbă.

Nu aş vrea să uit să menţionez o altă dimensiune a activităţii  noastre şi anume multidisciplinaritatea dialogului, concretizat în numeroase conferinţe regionale, întâlniri profesionale organizate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu implicarea nemijlocită a procurorului general, Consiliul Superior al Magistraturii şi asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, la care au participat procurori, judecători, experţi, reprezentanţi ai altor instituţii.

Succesul acestor întâlniri, cred eu, că a fost dat nu numai de schimbul de cunoştinţe practice, ci mai ales de relaţia interumană materializată în libertatea de a spune ce gândim, simţim, sinceritatea recunoaşterii unde greşim, dar şi cum putem îndrepta.

De asemenea, tot în acest an judecătoresc a avut loc o accelerare a soluţionării cauzelor de mare corupţie la nivelul secţiei penale a instanţei supreme, a elaborării a două studii privind individualizarea judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor de corupţie, a unui set de recomandări, cu caracter orientativ în aceeaşi materie, a unui ghid privind circumstanţele judiciare, ce reprezintă modalităţi alternative în cadrul mecanismului complex de unificare a jurisprudenţei.

Doresc să remarc că în cadrul procesului de unificare a practicii au contribuit semnificativ toate instanţele din sistemul judiciar, care au creat jurisprudenţă şi la rândul lor au pus în aplicare în cauzele deduse judecăţii, deciziile în interesul legii.

Justiţia în general a fost în acest an mai vie ca oricând în interesul opiniei publice şi mass-mediei.

Cu siguranţă că aşa este pentru că stau mărturie, emisiunile de televiziune de la numeroase canale, ştirile de pe agenţiile de presă, comentariile, editorialele unor jurnalişti, care în tonuri graduale de la moderat

la incisiv au analizat prestaţiile profesionale ale magistraţilor, cărora corpul profesional le-a răspuns prin comunicate, apărări ale reputaţiei sau deloc.

Nu în ultimul rând, cred că suntem aici pentru că ne uneşte prietenia, dragostea de adevăr, dorinţa de a discuta şi a iniţia noi proiecte.

Mă grăbesc să închei pentru a nu da mărturisirilor mele, tenta unui discurs, reafirmând în credinţa mea, că magistraţii români, pe lângă faptul că îşi îndeplinesc atribuţiile conferite de lege, sunt ceea ce spunea şi scriitorul „judecătorii de conştiinţă”.

 

                                         Vă mulţumesc.