Dragi colegi,

Mărturisesc că fiecare început de an la Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă o provocare, care debutează prin curiozitate în a cunoaşte auditorii, a le sonda preocupările, apoi intervine interesul, de a aprofunda profilul de personalitate al celor care au ales magistratura, din dublă perspectivă, a nivelului formativ universitar la care se adaugă profilul moral complex, pentru a culmina cu modelarea lor ca viitori practicieni.

Desigur că în calitate de formator, la rândul meu mă întreb în fiecare an ce am învăţat de la auditorii mei şi cred că în 15 ani pot să afirm că am crescut cu fiecare generaţie.

Spun aceasta pentru că am dobândit de la ei flexibilitatea şi acceptanţa argumentelor expuse în cele mai complexe construcţii ipotetice de caz, la  care chiar eu nu m-am gândit, deschiderea spre alte abordări ale unor instituţii juridice complementare sau chiar filozofice, culturale, comunicaţionale, aşa încât pot spune că m-am îmbogăţit pedagogic, uman şi spiritual.

Altfel spus „Institutul” sintagmă pe care o folosim deopotrivă, auditori şi formatori ne uneşte mai mult ca oricând profesional, dar mai ales moral, căci aici se clădesc suflete, în care printr-o alchimie umană şi juridică se îmbină cunoştinţele teoretice cărora li se conferă dimensiunea practică, cu cele  de personalitate.

Andrei Rădulescu, consilier la Înalta Curte de Casaţie în Prefaţa lucrării lui Mihail Tigoianu „Arta de a prezida şi a conduce dezbaterile judecătoreşti” scria „Conducerea dezbaterilor, ascultarea părţilor şi a martorilor, lămurirea feluritelor chestiuni, dirijarea pledoariilor, poliţia şedinţelor, pronunţarea hotărârile sunt de o însemnătate nebănuită. Poţi fi mare cărturar, independent, muncitor şi cu alte calităţi şi totuşi să nu ştii să prezidezi, să fii grăbit, nervos, să n’ ai răbdarea necesară, să pronunţi hotărârile aşa încât nu sunt înţelese, să n’ ai atitudinea cuvenită.”

Aşa că în cursul anului, dragi auditori vom învăţa împreună arta de a conduce un proces nu numai prin prisma dispoziţiilor legale, procedurale, ci mai ales a modalităţilor de comunicare, a abordării lui din perspectiva psihologiei judiciare şi a tot ce înseamnă într-o sintagmă nejuridică „natură umană”.

Acum nu este momentul să intru în amănunte asupra a ceea ce vom aprofunda, din perspectivă practică şi multidisciplinară în cadrul seminariilor pe care împreună le vom efectua.

Fără a-mi propune să vă incit la o dezbatere asupra specificului atribuţiilor magistratului, ca judecător sau ca procuror nu pot însă să nu recurg mai întâi la ceea ce afirma Mihail Tigoianu ( consilier la Curtea de Apel Timişoara, Inspector judecătoresc ) în sensul că „… magistratul, în îndeplinirea datoriilor sale, exercită un sacerdoţiu. Capacitatea, inteligenţa şi ştiinţa, sunt atâtea condiţiuni esenţiale ale magistratului; dar moralitatea sa, perfecta sa onorabilitate, sunt, poate, din punctul de vedere al interesului public şi mai indispensabile", iar apoi la ceea ce scria la 1860 Jules Favre, citat de acelaşi autor ( M. Tigoianu ) şi anume că. „Înconjurat de pasiunile şi slăbiciunile omeneşti el ( s.n. magistratul ) trebuie să se ridice deasupra lor; este obligat să muncească în tăcere, el găseşte răsplata sforţărilor sale nu în zgomotul renumelui ci în tainicele satisfacţiuni ale conştiinţei, el este interpretarea vie a legii şi în acea puternică argumentare care se desprinde din hotărârile sale, nu trebuie să asculte de alte îndemnuri de cât ale rațiunii stăpânitoare şi libere; în fine paznic ocrotitor al intereselor ameninţate, duşman neîmblânzit al fraudei, al violenţei şi al oprimării, întinzând solicitudinea sa până la cei mai umili, el înfăţişează în societatea noastră, cea mai augustă şi cea mai formidabilă dintre puteri, cea mai mare binefacere, după cum ar deveni o nenorocire, dacă uitând îndatoririle sale, ar abuza de imensa autoritate ce-i este încredinţată.”

Aşadar, dragi colegi să ne dăruim unii altora, clădind în fiecare, dragostea de adevăr, pasiunea de a cunoaşte, cutezanţa exerciţiului metodelor de interpretare a normelor şi aplicarea lor corectă şi nu în ultimul rând a ne modela personalitatea prin imparţialitate şi independenţă, fără însă a uita şi de umanitatea sufletelor noastre.

Judecător dr. Rodica Aida Popa

Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie