ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

DECLARAŢIA PREŞEDINTELUI ICCJ, JUD. DR. LIVIA DOINA STANCIU,

REFERITOR LA PROCEDURA DE SELECŢIE ŞI PROMOVARE ÎN FUNCŢIILE VACANTE DE JUDECĂTOR LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Urmare punctelor de vedere exprimate prin intermediul mass-media de către ministrul justiţiei şi procurorul general al României, în sensul că procedura de promovare a magistraţilor la instanţa supremă, derulată în şedinţa Plenului CSM din data de 29 august 2011, nu ar fi avut temei legal, facem următoarele precizări:

Procedura de promovare s-a desfăşurat în baza legii în vigoare, iar potrivit unui principiu fundamental de drept - tempus regit actum - ceea ce se aplică este legea în vigoare; mai exact, această procedură s-a desfăşurat în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin.1-4 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Confruntată de mai mulţi ani cu o lipsă acută de judecători la toate secţiile, lipsă devenită critică în ultima perioadă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mod responsabil, în asumarea rolului constituţional ce-i revine, a angajat toate demersurile legale pe lângă singurele instituţii care au atribuţii şi responsabilităţi legislative în deblocarea crizei de personal cu care se confruntă - Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei.

Aşa cum am mai arătat şi în alte ocazii, poziţia Ministerului Justiţiei cu privire la modalitatea de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost, în mod constant, una oscilantă, nicidecum de mediere a punctelor de vedere relativ diferite avute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii referitor la această chestiune.

Iniţierea de către ministrul justiţiei a actualului proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, adoptat de guvern şi aflat în prezent în dezbaterea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, a fost consecinţa solicitării exprese a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată încă din luna februarie 2011.

Respectivul proiect de lege a fost supus dezbaterii publice la data de 1 aprilie 2011, anterior acestei date ministrul justiţiei exprimându-şi neechivoc refuzul de a promova o ordonanţă de urgenţă, cu motivarea că nu se justifică urgenţa. Cu toate acestea, deşi nu au intervenit circumstanţe noi, ministrul justiţiei şi-a schimbat radical poziţia, afirmând în cadrul conferinţei de presă din 9 iunie 2011 că va recurge tocmai la această modalitate, pe care în urmă cu câteva luni a considerat-o inoportună.

Deşi ministrul justiţiei a susţinut că a propus Parlamentului un proiect de lege într-o formă agreată atât de CSM cât şi de ÎCCJ, dar că acest acord „a fost rupt” de către instanţa supremă în Parlament, facem precizarea că unica modificare solicitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în faţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor - agreată de membrii comisiei - a fost ca avizul pe care instanţa supremă îl dă candidaţilor, exclusiv cu privire la competenţele lor profesionale, să fie unul conform şi nu unul consultativ.

Concret, noua concepţie privind promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reflectată în proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, supusă dezbaterii în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, presupunea realizarea unei etape de evaluare şi verificare a pregătirii profesionale a candidaţilor, obligatorie pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În viziunea proiectului:

• evaluarea şi verificarea pregătirii profesionale a candidaţilor urma a se realiza de către comisii, formate din judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care aveau sarcina de  a elabora un raport de evaluare motivat asupra promovării, în care trebuiau consemnate, întocmai ca în cazul concursurilor de promovare la instanţele ierarhic inferioare, rezultatele evaluării şi verificării pregătirii profesionale a fiecărui candidat;
• raportul de evaluare motivat asupra promovării urma a cuprinde punctajul acordat de comisii fiecărui candidat, pentru fiecare criteriu pe baza căruia se realiza evaluarea şi verificarea pregătirii profesionale.

Prin urmare, această etapă de evaluare şi verificare a pregătirii profesionale a candidaţilor avea consecinţele unui concurs şi, în aceste condiţii, după finalizarea rapoartelor de evaluare motivate asupra promovării, avizul emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe baza acestora nu putea avea numai o valoare de recomandare sau de aviz consultativ.

Avizul emis de Colegiul de conducere al instanţei supreme, care aproba, respectiv, îşi însuşea rezultatele evaluării şi verificării pregătirii profesionale, nu putea fi decât un aviz conform, care urma să consfinţească rezultatele acestei etape în procedura promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere faptul că etapa de evaluare şi verificare a pregătirii profesionale a candidaţilor era atribuită exclusiv în competenţa comisiilor constituite la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţia care se impunea era aceea de a-i se da valoarea corespunzătoare, obligatorie sub aspectul calităţii profesionale, iar nu facultativă, ceea ce ar fi condus la inutilitatea formării unor comisii din cei mai înalţi magistraţi ai ţării.

Potrivit proiectului, evaluarea şi verificarea pregătirii profesionale materializată în avizul conform emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urma a se cumula cu evaluarea din punct de vedere deontologic şi cu susţinerea candidaturii în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, promovarea urmând a fi realizată de către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza rezultatelor cumulate ale celor două etape propuse prin proiect.

În concluzie, promovarea nu s-ar fi realizat exclusiv pe baza rezultatelor consemnate în avizul conform emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ar fi fost obligatoriu doar sub aspectul pregătirii profesionale.

Înalta Curte a susţinut în mod constant că, în măsura în care avizul emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu ar constitui un aviz conform, întreaga procedură de evaluare şi verificare a pregătirii profesionale a candidaţilor ar fi lipsită de efecte, atâta timp cât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când se pronunţă asupra promovării, are posibilitatea legală de a nu se conforma celor constatate de Colegiul de conducere al instanţei supreme şi, mai ales, de comisiile de evaluare şi verificare a pregătirii profesionale a candidaţilor.

La ultima întâlnire ce a avut loc la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor în data de 7 iunie 2011, constatând lipsa unui consens între reprezentanţii ÎCCJ, CSM şi MJ, preşedintele Comisiei a formulat un amendament în sensul ca promovarea judecătorilor la Înalta Curte să se realizeze exclusiv pe bază de concurs, comisiile de concurs urmând a fi alcătuite dintr-un judecător al ICCJ, un profesor universitar şi un formator INM, cu grad cel puţin de judecător de curte de apel, numiţi prin hotărâre a Plenului CSM. Din dorinţa de a debloca situaţia gravă a lipsei de judecători de la Înalta Curte, reprezentanţii acesteia şi-au exprimat public poziţia în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor în sensul că sunt de acord cu această soluţie legislativă.

În prezent, această ultimă formă a proiectului de lege privind modificarea cadrului legal în materia promovării la instanţa supremă este încă în dezbatere parlamentară.

În aceste condiţii, prezentate anterior, aşteptarea promovării unei noi legi ar fi făcut imposibilă ocuparea celor 15 posturi vacante de judecător (9 la Secţia Penală şi câte 3 la Secţia Civilă şi de proprietate intelectuală şi la Secţia Comercială) pentru o perioadă îndelungată şi, în final, ar fi condus la un blocaj instituţional la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţe grave în realizarea actului de justiţie.

Aceste aspecte sunt cele care au fost avute în vedere la justificarea solicitării ÎCCJ, formulată în şedinţa CSM din 21 iulie 2011, de a se programa şi derula cât mai urgent procedura de promovare în funcţiile vacante de judecător la ÎCCJ.

*
* *

Asumându-şi cu responsabilitate rolul ce îi revine în statul de drept, instanţa supremă reaminteşte că, prin demersurile efectuate până la această dată, nu a făcut decât să încerce să asigure desfăşurarea în condiţii normale a activităţii de judecată şi să răspundă condiţionalităţilor stabilite prin MCV, astfel că relativ la recenta procedură de selecţie pentru ocuparea posturilor vacante de judecător la ICCJ, derulată luni 29 august 2011, s-ar fi aşteptat ca şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, prin luările de cuvânt, să aibă o atitudine instituţională echilibrată, cu atât mai mult cu cât procedura de promovare s-a desfăşurat în limitele legii în vigoare şi pe fondul situaţiei excepţionale în care se află, cu deosebire, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.