Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2010) » Referitor la articolul aparut în cotidianul « Evenimentul Zilei » de sâmbata 20 martie 2010 intitulat « Ultimul PSD-ist pe rol – Nastase ramâne la Curtea Suprema cu Matusa », Înalta Curte de Casatie si Justitie face urmatoarele precizari :

Comunicate de presă (2010)

Referitor la articolul aparut în cotidianul « Evenimentul Zilei » de sâmbata 20 martie 2010 intitulat « Ultimul PSD-ist pe rol – Nastase ramâne la Curtea Suprema cu Matusa », Înalta Curte de Casatie si Justitie face urmatoarele precizari :

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

COMUNICAT

  Referitor la articolul apărut în cotidianul « Evenimentul Zilei » de sâmbătă 20 martie 2010 intitulat « Ultimul PSD-ist pe rol – Năstase rămâne la Curtea Supremă cu Mătuşa », Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări :

  Dintr-o regretabilă eroare în conţinutul articolului de presă s-a făcut referire la un complet format din domnii judecători Gheorghe Florea, Ştefan Pistol şi Ana Maria Dascălu, ca fiind completul care a suspendat procesul şi a trimis dosarul la Curtea Constituţională, când în realitate un alt complet a fost cel care a dispus în acest sens.

  Eroarea s-a datorat faptului că în ziua de 02 martie 2010 când a avut loc şedinţa de judecată a completului nr. 2 compus într-adevăr din judecătorii Gheorghe Florea, Ştefan Pistol şi Ana Maria Dascălu, s-au mai aflat pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alte dosare penale de fond, repartizate aleatoriu spre soluţionare unui complet format din alţi judecători, printre dosarele respective aflându-se şi cel la care se referă autorul articolului.

  Ca urmare Înalta Curte consideră necesar a se face cuvenita rectificare pentru ca opinia publică să fie corect informată, avându-se în vedere şi principiul repartiţiei aleatorii a cauzelor deduse judecăţii, potrivit căruia dosarul la care se face referire în articolul de presă a fost repartizat spre soluţionare unui alt complet format din judecătorii Luminiţa Zglimbea, Mircea Aron şi Angela Dragne.

  Înalta Curte mai precizează că potrivit art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale este obligată să suspende judecarea cauzei şi să trimită dosarul la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei, în condiţiile în care se constată îndeplinite cerinţele impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

  Precizările care fac obiectul prezentului comunicat au fost aduse la cunoştinţa autorului articolului publicat în cotidianul « Evenimentul Zilei » cu rugămintea de a fi făcute publice şi în paginile ziarului.

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Cristina Mădălina Buta

25 martie 2010