În data de 7 aprilie 2009 ora 13,30 la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut loc Adunarea generală a judecătorilor, ocazie cu care s-a dat citire unei scrisori deschise adresată Preşedintelui României în calitatea sa de mediator între puterile statului, Parlamentului României şi Guvernului României, privind raporturile puterii judecătoreşti cu celelalte puteri ale statului.

Redăm în continuare textul integral al scrisorii.

 

Adunarea generală a judecătorilor

SCRISOARE DESCHISĂ

adresată Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului

 

Este pentru prima dată când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în îndelungata sa istorie, începând de la înfiinţarea sa în anul 1861 - prin Adunarea generală a magistraţilor, consideră că se impune cu necesitate adoptarea unei poziţii ferme prin care să atenţioneze public cu privire la gravitatea efectelor pe care le are şi le poate avea campania virulentă, exacerbată în ultima perioadă de timp, dusă de către autorităţi ale Statului Român sau componente ale societăţii civile, împotriva corpului magistraţilor în general şi, cu precădere, împotriva judecătorilor.

Dacă România este stat de drept, aşa cum prevede art.l alin.3 din Constituţie şi dacă legea fundamentală statuează expres în art.l alin.4 că „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — legislativă, executivă şi judecătorească — în cadrul democraţiei constituţionale”, este necesar să reamintim în mod răspicat că respectarea independenţei şi inamovibilităţii judecătorului nu poate face obiectul niciunei negocieri şi nici nu poate fi supusă unor limitări dictate de conjuncturi politice, economice sau de altă natură.

Puterea judecătorească, prin rolul ce îi revine, are menirea de a asigura pârghia de echilibru în orice stat de drept, prin înfăptuirea actului de justiţie în condiţii de legalitate şi imparţialitate, ce nu pot fi asigurate decât printr-un statut al magistratului corespunzător rolului ce îi revine şi pe care şi 1-a asumat odată cu îmbrăcarea robei şi acceptarea conştientă a responsabilităţii ce apasă pe umerii săi şi, deopotrivă, a privaţiunilor ce-i sunt impuse prin Constituţie, prin legile organice şi prin statutul profesiei.

Principiile fundamentale privind independenţa justiţiei adoptate la Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite (Milano), validate de Adunarea Generală a ONU prin rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd expres în art.11 faptul că „independenţa judecătorilor, şi siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”. Totodată, Recomandarea R(94) 12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei (1994) stabileşte, ca principiu al independenţei judecătorilor, că „Mandatul judecătorilor şi remuneraţia vor fi garantate prin lege”.

În pofida garanţiilor constituţionale interne şi a numeroaselor documente internaţionale, în România constatăm cu stupoare că se manifestă în ultimul timp acţiuni programatice, concertate, menite să creeze neîncredere în actul de justiţie, să desconsidere importanţa acestuia, să prezinte judecătorul ca pe un profitor care huzureşte pe seama banului public. Aprecieri generale, globalizatoare privind „corupţia”, „frânarea reformei”, „bugetarii de lux”, „salariile nesimţite” ş.a. au fost făcute de cele mai înalte autorităţi ale statului.

Dincolo de faptul că justiţia aduce la buget fonduri din care    s-ar putea cu uşurinţă finanţa, poziţia judecătorului român este incomparabil inferioară celei a magistraţilor din spaţiul european, iar condiţiile sale de muncă se degradează permanent.

Grav este faptul că această campanie are drept consecinţă, din păcate, decredibilizarea actului de justiţie, ceea ce în final conduce la instituirea unui climat de incertitudine juridică şi de neîncredere a publicului în actul de justiţie.

S-a ajuns în ultima perioadă ca în mod frecvent şi obişnuit cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti să fie subiect de dezbateri publice şi chiar să se sugereze soluţii, ignorându-se cu bună ştiinţă faptul ca judecătorul cauzei trebuie să beneficieze de un climat de natură a-i permite să-şi formeze propria convingere în raport cu legea şi fără a suferi vreo influenţă directă sau indirectă.

Considerăm că, în condiţiile în care România a aderat la Uniunea Europeană, ea trebuie să urmeze modelul statelor europene cu tradiţie în funcţionarea statului de drept şi a unei societăţi cu adevărat democratice.

Este timpul ca statul român să conştientizeze cu adevărat rolul ce revine judecătorului, rol ce nu poate fi ignorat ori condiţionat de mediatizarea excesivă.

Este momentul să se renunţe la orice fel de intruziuni în activitatea de judecată.

Doar judecătorul care intră în sala de şedinţă îşi asumă responsabilitatea actului de justiţie şi care, prin natura profesiei pe care a îmbrăţişat-o, nu poate fi comparat ca statut nici măcar cu preşedintele statului.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca de altfel, întregul corp al judecătorilor ţării, sunt conştienţi de misiunea lor constituţională, aşa cum sunt conştienţi şi de greutăţile pe care le implică traversarea perioadei de criză, dar resping cu hotărâre   încercarea de a se face din judecători o ţintă a nereuşitelor înregistrate de guvernările care s-au succedat.

Facem apel la societate să înţeleagă transformările adânci pe care le înregistrează justiţia română, să încerce să privească faţa adevărată a luptei pentru adevăr, să respingă atitudinile de defăimare şi minimalizare a muncii judecătorului. Noi înşine luptăm cu bariere şi limite pentru purificarea rândurilor noastre şi am dovedit că avem forţa să o facem.

Ne disociem însă şi respingem orice proiect care ar deteriora şi mai mult nivelul de muncă şi de viaţă al judecătorilor, pentru că în orice ţară civilizată statutul lor este în raport cu demnitatea şi importanţa socială a profesiunii.

Avertizăm asupra consecinţelor grave ale unor măsuri nesăbuite, care ar putea avea ca efect crearea unor raporturi antagonice între justiţie şi societate. Nu am dori să arătăm nimănui ce ar însemna ca justiţia să nu funcţioneze doar o zi sau care ar fi, spre exemplu, consecinţele retragerii magistraţilor din birourile electorale, aşa cum nu dorim să fim actori în nici un fel de scenarii care ne-ar pune în afara statutului nostru.

 

Adunarea generală a judecătorilor întrunită azi 7 aprilie 2009 conform prevederilor art.22 lit.f) din regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie