Ședințe de judecată: Mai | | 2024

Nou - toate secţiile - taxe

icon_nou În legătură cu dispoziţiile privind taxele judiciare de timbru, a se vedea Ordonanţa de urgenţă nr. 80 din 2013Conform art. 29 alin. (1) lit. i din ordonanţă, cauzele penale beneficiază de scutire de la plata taxei judicare de timbru.

Competența - Completurile de 5 judecători / Completul de 9 judecători

Completele de 5 Judecători

În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează complete de 5 judecători, cu competenţa de judecată prevăzută de lege.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi Legii nr. 317 din 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Completele de 5 judecători în materie civilă judecă:

  • recursul împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară,
  • conflictul de competenţă dintre două secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
  • recursul, în cazurile prevăzute de lege, împotriva hotărârii de renunţare la dreptul pretins, când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
  • recursul, în cazurile prevăzute de lege, împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, când perimarea s-a constatat de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
  • recursul împotriva hotărârii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazurile prevăzute de lege atunci când revizuirea a fost soluţionată de una din secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
  • alte cauze prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 304 din 2004, Completele de 5 judecători în materie penală

  • judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei,
  • judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor pronunţate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu,
  • soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei,
  • soluţionează alte cauze date în competenţa lor prin lege.

Completul de 9 Judecători

Prin Legea nr. 202 din 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, atribuţiile Completului de 9 judecători au fost preluate de Completele de 5 judecători.

Procesele în curs de judecată la Completul de 9 judecători vor continua să fie judecate de acest complet.