Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Competența - Biroul de informare și relații publice

Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege.

Biroul de informare şi relaţii publice este condus de un judecător desemnat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt.

Domnul judecător NASZ CSABA BELA  a fost desemnat să conducă Biroul de informare şi relaţii publice şi să îndeplinească rolul de purtător de cuvânt al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Biroul de informare şi relaţii publice are următoarele atribuţii:

  • asigură primirea şi rezolvarea solicitărilor privind informaţiile de interes public conform: 
  • asigură organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare, potrivit legii;
  • ţine evidenţa răspunsurilor şi a chitanţelor remise de solicitanţi privind plata costurilor de copiere a materialelor solicitate;
  • elaborează anual raportul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind accesul la informaţiile de interes public;
  • furnizează ziariştilor, prompt şi complet, orice informaţie de interes public care priveşte activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
  • acordă, fără discriminare, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, acreditarea ziariştilor şi a reprezentanţilor mijloacelor de comunicare în masă;
  • asigură, periodic sau de fiecare dată când activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri sau briefing-uri.

Biroul de informare şi relaţii publice efectuează toate lucrările privind accesul la informaţiile de interes public şi relaţiile cu mijloacele de comunicare în masă dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia.